UK.Vesti bune pentru romani.Guvernul britanic a anuntat noul ajutor financiar de £2000 pentru europenii stabiliti legal

Mai multe ajutoare sociale în Marea Britanie vor crește în acest an fiscal cu 3,1%, pentru că aceasta a fost rata inflației în luna octombrie anul trecut, atunci când au fost decise majorările prin noul buget. HM Revenue Service, fiscul britanic, a anunțat că zeci de mii de familii care locuiesc în Marea Britanie au dreptul la un beneficiu social important, care le poate ușura viața în această perioadă.

Îi îndemn pe cât mai mulți părinți să profite de acest sprijin financiar și să aplice. Fie că e vorba de cluburi pentru copii, de creșe sau grădinițe, Tax-Free Childcare reprezintă un sprijin util pentru familiile care lucrează, a declarat Helen Whately, oficial în Ministerul Finanțelor.

Este vorba despre ajutorul pentru creșterea copilului, în valoare de până la 2.000 de lire pe an. HMRC le amintește contribuabililor să verifice dacă au dreptul la acest ajutor și să aplice pentru el.

Părinții copiilor cu dizabilități pot avea dreptul la 1.000 de lire la fiecare trei luni în virtutea acestui program. Tax-Free Childcare este disponibil pentru copiii de până la 11 ani, sau 17 ani pentru copiii cu dizabilități.

Pentru a avea acces la program, părinții îi deschid copilului un cont online special pentru cheltuielile cu creșterea și îngrijirea sa, iar pentru fiecare 8 lire depozitate de părinți în cont, familiile primesc un supliment de 2 lire de la guvern.

Fiecare copil eligibil trebuie să aibă contul lui, iar conturile pot fi deschise oricând pentru ca banii să fie folosiți.

Părinții trebuie să confirme însă la fiecare trei luni că informațiile cu care s-au înscris sunt aduse la zi, ca să poată primi în continuare ajutorul.

Dacă părinții au copii de vârstă școlară și vor să-i ducă la cluburi de vacanță pe timpul vacanței școlare, pot depozita bani în conturile respective pe parcursul anului.

Astfel, ei pot eșalona costurile de îngrijire a copilului și în același timp pot beneficia de suplimentarea de 20% de la guvern.

În septembrie 2021, plățile de la guvern pentru acest ajutor au reprezentat circa 35 de milioane de lire, oferite pentru circa 316.000 de familii din UK, în creștere cu circa 90.000 de familii față de septembrie 2020.

Nu pot primi Tax-Free Childcare cei care în același timp revendică ajutoare ca Working Tax Credit, Child Tax Credit, Universal Credit sau vouchere pentru creșterea copilului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.