UK.Romanii din Regat isi pot aduce familia sa munceasca si sa traiasca din Romania.Rezidenta se obtine prin persoanele aflate deja in Anglia

Membrii apropiați ai familiei persoanelor care au obținut statutul de rezident în Marea Britanie („settled” sau „pre-settled”) pot aplica pentru obținerea rezidenței. Aplicarea pentru obținerea rezidenței a membrilor familiei se face în baza procedurii EU Settlement Scheme (EUSS) destinată cetățenilor europeni. Nu este obligatoriu ca cei care aplică să fie căsătoriți, dacă aceștia sunt parteneri sau concubini.

Pot aplica soț sau soție, parteneri civili și parteneri necăsătoriți aflați într-o relație durabilă, părinți și bunici sau străbunici aflați în întreținere, copii și nepoți sau strănepoți sub 21 de ani sau copii, nepoți sau strănepoți peste 21 de ani aflați în întreținere.

Pentru cei necăsătoriți: cei care au sosit în Regatul Unit înainte de sfârșitul lui 2020 trebuie să furnizeze dovezi că au fost într-o relație autentică și nu de conveniență cu partenerul sau partenera din UE deja cu cel puțin doi ani înainte de 31 decembrie 2020 și că relația continuă și în prezent.

Dacă au sosit în Marea Britanie după această dată trebuie să demonstreze că se află într-o relație autentică cu partenerul sau partenera la data depunerii cererii și că au fost într-o relație autentică cu el sau ea cu cel puțin doi ani înainte de sfârșitul lui 2020.

Relația durabilă între partenerii necăsătoriți poate fi probată cu un certificat de naștere a copiilor rezultați din relație sau un acord de custodie a copiilor, documente bancare sau facturi la utilități plătite împreună și la aceeași adresă, documente de chirie sau ipotecă, documente fiscale, contracte de afaceri sau investiții, corespondență oficială care atestă că ambii parteneri au locuit la aceeași adresă.

Această schemă nu consideră frații și surorile, unchii și mătușile, nepoții de frați sau verii ca fiind membri apropiați ai familiei.

Ei sunt considerați membri ai familiei extinse, care nu pot aplica pentru EUSS decât dacă au aplicat deja pentru un permis de familie sau pentru Residence Card înainte de data de 31 decembrie 2020.

Permisul de familie nu dă însă dreptul acestor membri ai familiei să revendice beneficii sociale sau să obțină ajutor cu obținerea unei locuințe în Marea Britanie.

Fratele sau sora rezidentului în Marea Britanie pot aplica însă direct prin EUSS numai dacă se află în întreținerea acestuia din cauza unei dizabilități, boli sau a vârstei și numai dacă rezidentul are statut „settled”.

Membrii de familie ai cetățenilor europeni rezidenți în Marea Britanie, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de procedura EU Settlement Scheme, pot aplica pentru rezidență oricând în viitor și indiferent de naționalitatea acestora.

Dacă membrii de familie sunt cetățeni ai unui stat UE, ei pot aplica direct pentru obținerea statutului de rezident Marea Britanie. Dacă membrii familiei au cetățenia unui stat din afara UE, vor putea aplica pentru permisul de familie EUSS.

Leave a Reply

Your email address will not be published.