Marea Britanie are nevoie de 1,3 milioane de noi angajati. Le pot oferi maxim £11 pe ora si produse gratuite

Numărul locurilor de muncă vacante în Marea Britanie se apropie de maximumul istoric, de circa 1,3 milioane de angajați, nevoia stringentă de forță de muncă reflectându-se inclusiv în retail, potrivit Reuters.

Inclusiv liderul Tesco Plc, a început să ofere beneficii mai mari angajaţilor, încercând să îi convingă cu alimente şi produse esenţiale gratuite într-o perioadă în care există o criză a costului vieţii, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Piaţa muncii din Marea Britanie a ieşit din pandemie cu cea mai mică rată a şomajului de după 1974 şi preţuri record la energie care au contribuit la o inflaţie accelerată.

În perioada mai-iulie, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut pentru prima dată de la mijlocul lui 2020 dar a rămas aproape de maximumul istoric de 1,3 milioane de joburi.

În aceste condiţii, în ultimele săptămâni, Tesco, cel mai mare retailer din Marea Britanie, a majorat numărul de produse gratuite pe care le oferă angajaţilor de la magazinele sale. Un purtător de cuvânt a precizat că angajaţii din magazine primesc gratuit fructe, băuturi calde şi reci, articole pentru micul dejun precum cereale, fursecuri şi produse tartinabile, pâine, paste şi snacks-uri, dar şi produse de toaletă precum deodorante şi produse sanitare.

Concurență mare între retaileri pentru noi angajați

Analistul KPMG, Linda Ellett subliniază că retailerii concurează între ei pentru angajaţi şi de asemenea trebuie să concureze şi cu alte sectoare, cum este cel al ospitalităţii. “Este vorba de angajaţii din magazine, din depozite şi logistică şi care nu mai consideră aceste joburi ca fiind atractive”, spune Linda Ellett. În acelaşi timp, retailerii sunt îngrijoraţi când vine vorba de “angajaţii sezonieri, în special în lanţurile de aprovizionare“, adaugă Ellett.

În urmă cu două săptămâni, retailerul John Lewis a anunţat că intenţionează să recruteze 10.000 de angajaţi în perioada sărbătorilor, oferind angajaţilor mese gratuite în această perioadă pentru a-i ajuta să facă faţă creşterii costului vieţii.

Dacă vor fi puse la dispoziţie articole precum alimente şi produse de igienă, acestea reprezintă economii pe care angajaţii le pot face, aceasta fiind o modalitate creativă pentru a face locul de muncă mai atractiv şi care costă un retailer mai puţin decât plata unor salarii mai mari“, a spus Linda Ellett.

Unii retaileri au majorat salariul de bază în acest an, inclusiv Sainsbury’s, care a majorat salariile până la cel puţin 10 lire (11 dolari) pe oră. În plus, Sainsbury’s a oferit angajaţilor reduceri în magazine de până la 20% în unele zile, a precizat un purtător de cuvânt.

Leave a Reply

Your email address will not be published.