Ann Radcliffe – autoare si pioniera a stilului gotic

La aproape 200 de ani de cand si-a incheiat cariera literara, Ann Radcliffe nu determina inca formularea unei judecati critice unitare a celor care ii comenteaza opera. Scrierilor ei, care – la sfarsitul secolului al XVIII-lea si vreme indelugata dupa aceea – au fost printre cele mai populare ale epocii, li se consacra astazi rare analize menite sa explice imensul interes al cititorilor: ele sunt mentionate doar printre alte dovezi ale unei mentalitati ce se modifica repede sub impulsul unor cauze complexe.

Cateodata se spune despre ea ca fost “scriitorul care a adus in Anglia fascinatia romantismului” si ca “era firesc ca talentul ei sa produca un ecou atat de larg printre contemporani”. In acelasi timp, insa, se foloseste un cuvant rostit candva de Walter Scott si se afirma ca “singura ei calitate e suspansul”, adaugandu-se, cu o malitie neascunsa: “dupa ce si-a suspendat cititorul, ea il lasa sa cada si sa se izbeasca foarte rau”.

Un comentator in jurul lui 1815 nu ezita sa o numeasca “un Shakespeare al scriitorilor de romane ale fanteziei” si sa-i compare cartile cu tablourile unora dintre cei mai pretuiti pictori din vremea mai veche – Salvator Rosa si Claude Lorrain.

Iar un critic cu puterea de discernamant a lui William Hazlitt, amendand prea entuziastele aprecieri ale contemporanului sau, recunoaste ca, desi “descrierile sale, vagi si prolixe, nu au nimic din Salvator si Claude”, exista in literatura ei o fascinatie care leaga lumea pasiunilor de lunea necunoscutului, ca “in aceasta opera se gaseste intreaga poezie a ideilor si a romanului cavaleresc de aventuri, tot ceea ce se lasa deslusit cu greu, tot ceea ce e vizionar, tot ceea ce nu poate fi desenat cu ajutorul fanteziei.

Ann Ward s-a nascut in 1764 in Londra, in casa unei familii instarite. Era nepoata favorita a lui Thomas Bentley, o personalitate marcanta in viata artistica a Londrei, proprietar al unei fabrici de portelanuri care introducea in Anglia rafinate ornamente, cuprinzand intr-o sinteza indrazneata pentru acea vreme sugestia artei orientale, a ceramizii franceze si a sobrei traditii britanice din epoca Renasterii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.